Now Reading
Istoria celor mai mari fake-uri de pe piața artistică mondială

Istoria celor mai mari fake-uri de pe piața artistică mondială

Maria Moldovanu

Nu există frumusețe fără stricăciune pentru că în jurul unui lucru sublim se rotesc câteva lucruri grotești. Aici facem referire la toate scandalurile care au oscilat multă vreme pe lângă anturajul solemn al iubitorilor de frumos. Scandalurile și arta sunt ca laptele și cafeaua,  savuroase  aparte,  delicioase împreună. Multă vreme  operele celebrilor pictori ca Basquiat, Van Gogh, Chagall, Klee, Modigliani sau Renoir au fost fie copiate, fie jefuite sau falsificate, lucru care a funcționat ca un generator de haos într-o  societate artistică. Cunoaștem foarte bine istoria lui Marcel Duchamp, care, dintr-un simplu pisoar a făurit cea mai influentă operă de artă a secolului al XX-lea, servind drept inspirație pentru mulți artști și dealeri. După ce acest exponat a căpătat o valoare culturală și materială sporită, au început să apară pe alocuri  din ce în ce mai multe „copii” care, din punct de vedere financiar erau direct proporționale cu originalul, sau mai mari.

 

Există un număr exorbitant de persoane care câștigă mai mult decât celebrii pictori prin intermediul așa numitor falsuri artistice. Printre cele mai cunoscute se numără:

 

  • „Vase des Lilas” de Paul Gauguin

Vase des Lilas” este una dintre lucrările cele mai populare ale pictorului postimpresionist francez Paul Gauguin.  A fost un geniu al șevaletului, care a știut să redea în cele mai profunde și intense nuanțe viziunea sa senzuală asupra vieții.  Spre sfârșitul primăverii anului 2000 cei de la FBI au depistat un fals expus în galeria Exclusive Art din New York condusă de Ely Sakhay. Pictura era o copie fidelă după cea a lui Gauguin. Cel mai bizar lucru a fost moldalitatea prin care s-a depistat totul. Ghinion sau coincidență?  În aceași zi, atât în galeria lui Sakhay cât și la casele de licitație Sotheby’s și Christie’s s-au scos două tablouri identice în fața publicului larg, unul original, altul nu. După o percheziție mai detailată s-a demonstrat faptul că Sakhay era un dealer de artă iar galeria sa era folosită ca alibi pentru comercializarea falsurilor.

See Also

  • „Hristos si femeia adulteră” de Vermeer

Johannes Vermeer a fost un reprezentat cheie al barocului și unul dintre cei mai celebri pictori olandezi ai vârstei de aur. A executat opere precum „Fata cu cercel de perlă”, „Concert în trei”, care a dispărut în timpul marelui jaf din Muzeul Isabella Stewart Garden Boston, etc. În anul 1943, după aproape 4 secole de la moartea pictorului, Han van Meegeren,  pictor olandez, a propus spre vânzare o copie fidelă a tabloului lui Vermeer, creată chiar de el,  unui oficial nazist, în schimbul altor 200 de lucrări confiscate la începutul războiului în Germania. După multe vânzări de succes, cariera sa de falsificator  a luat sfârșit o dată cu încheierea războiului, când a început repatrierea și colectarea lucrărilor furate de foștii ocupanți naziști. După repetate eforturi din partea autorităților, s-a ajuns și până la Meegeran, care a fost acuzat de colaborare și expunerea spre vânzare a unei picturi de patrimoniu. Pentru a evita condamnarea pe viață, a fost nevoit să recunoască faptul că pictura e un fals de-al său, provocând, astfel, cel mai mare scandal din acea perioadă și zguduind temeliile bine poziționate ale galeriilor de artă și muzeelor. A intrat în istoria artei ca al doilea Vermeer. În 1947 se stinge din viață în celula sa, în urma unui atac de cord.

  • „Autoportret” de Vincent Van Gogh

Viața excentrică pe care a dus-o celebrul pictor olandez l-a determinat într-un final să creeze picturi unice și inconfundabile…sau nu? E adevărat că modalitatea prin care a oferit viață lucrărilor e fenomenală, dar nu și inimitabilă. Unul dintre cele mai populare tablouri ale pictorului intitulat „Autoportret” a fost redat până în cele mai mici amănunte de artistul britanic John Myatt. Fără dubii povestea englezului este cea mai impozantă din perspectiva falsurilor artistice. Inițial acesta a optat pentru o muncă cinstită, a făcut public chiar și un anunț într-un ziar în care anunța că face falsuri din orice perioadă pentru un preț simbolic de 150 de lire. Pe parcurs, destinul acestuia a luat o întorsătură neașteptată, când o lucrare de a sa a fost vândută unei galerii celebre cu prețul de 25.000 lire sterline. Acela a fost momentul decisiv dintre a vrea și a face. Până nu demult fuseseră  depistate peste 200 de lucrări ale lui Myatt semnate cu nume celebre ca Giacometti, Chagall,  Le Corbusier, Van Gogh sau Matisse, printre care se numără și celebrul „Autoportret” ce reprezintă un fel de apogeu al „carierei” sale de falsificator.

În prezent există probalilitatea ca multe falsuri să “trăiască” printre operele originale ale marilor pictori  mondiali, ceea ce încă insuflă un pic de teroare în inimile patronilor galeriilor și muzeelor. Dealerii de artă au ajuns la concluzia că aproximativ 10% din toată gama de picturi a omenirii sunt copii fidele, în timp ce originalele decorează vilele de lux ale unor miliardari, sau pur și simplu au fost distruse în condiții nedeterminate.

What's Your Reaction?
Excited
2
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top