Now Reading
HOT! Noul single ABBA – „JUST A NOTION”

HOT! Noul single ABBA – „JUST A NOTION”

Venind în urma uneia dintre cele mai mari și anticipate reîntoarceri din istorie luna trecută, ABBA lansează noul lor single „Just A Notion”, disponibil acum.
„Just A Notion” este al treilea single extras de pe noul album ABBA, „Voyage”, care va fi lansat vineri, 5 noiembrie via Universal Music Group. Albumul, înregistrat în studioul lui Benny din Stockholm, Riksmixningsverket, include single-urile lansate anterior „I Still Have Faith In You” și „Don’t Shut Me Down”.

Despre „Just A Notion”, Björn Ulvaeus spune: “Wikipedia spune că piesa a fost înregistrată în Septembrie 1978, ceea ce pare corect. Acest lucru o plasează între ABBA the Album și Voulez-Vous, și ar fi fost inclusă în ultimul menționat dacă nu am fi decis să nu o includem. De ce am decis asta? În retrospectivă, n-am nici cea mai mica idee. Este o piesă bună cu voci excepționale. Știu că am cântat-o pentru un editor în Franța și câteva persoane de încredere și din ce îmi aduc aminte le-a plăcut foarte mult. Așa că este un mister și va rămâne un mister.”

Acum Benny a înregistrat o nouă linie melodică la care am adăugat tobe și chitare, dar vocile sunt cele din piesele înregistrate în 1978. Într-un fel, demonstrează ce plănuim să facem cu ABBA Voyage în 2022. Acolo, vom avea o trupă care cântă live, dar toate vocile vor fi luate de pe înregistrările vechi.

Just a Notion” este o piesă extrem de veselă și sperăm că vă va însenina în aceste vremuri întunecate!

 

Luna trecută, cei patru membrii ai trupei – Agnetha, Björn, Benny and Anni-Frid – au confirmat, bucurând fanii din toată lumea, că s-au întors, după aproape 40 de ani, cu un nou album și cu un concert revoluționar în care vor fi văzuți interpretând sub forma unor avatar-uri digitale pe arena lor „ABBA Arena” din Queen Elizabeth Olympic Park în Londra. Astăzi aceștia au anunțat că mai multe bilete pentru concertul lor ABBA Voyage vor fi disponibile miercuri, pe 3 noiembrie.

ABBA Voyage începe pe 27 mai 2022 și va surprinde versiunile digitale ale celor din trupa ABBA în timp ce interpretează unele dintre cele mai mari și îndrăgite hit-uri ale trupei, precum și noile piese precum „I Still Have Faith in You” și „ Don’t Shut Me Down” – împreună cu o trupă live formată din 10 persoane, care a fost adunată de către muzicianul și fostul pianist al trupei Klaxons, James Righton, și care îl include și pe cântărețul nominalizat la premiile BRIT, Little Boots.

Biletele adiționale pentru ABBA Voyage pot fi rezervate până pe 4 decembrie 2022 și se vor pune în vânzare începând cu miercuri, 3 noiembrie pe abbavoyage.com, prioritate având cei care se înscriu în baza de date ABBA Voyage marți, 2 noiembrie, începând cu ora 10 dimineața.

See Also

ABBA Voyage este regizat de Baillie Walsh („Flashbacks of a Fool”, „Being James Bond”, „Springsteen and I”), și produs de Svana Gisla („David Bowie Blackstar/Lazarus”, „Beyoncé and Jay Z for HBO”, „Springsteen and I”) și Ludvig Andersson („And Then We Danced”, Yung Lean – „In My Head”, „Mamma Mia! Here We Go Again”).

Albumul trupei ABBA – „Voyage” va fi lansat pe 5 noiembrie via Universal Music Group.

Bilete pentru ABBA Voyage sunt disponibile la https://abbavoyage.com.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top