Now Reading
De vorbă cu…Mihaela Aldea – directorul Teatrului “Toma Caragiu” Ploiești : “Iubesc și respect publicul și mizez mult pe relația sinceră și strânsă cu comunitatea.”

De vorbă cu…Mihaela Aldea – directorul Teatrului “Toma Caragiu” Ploiești : “Iubesc și respect publicul și mizez mult pe relația sinceră și strânsă cu comunitatea.”

Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești se pregătește de un eveniment a la grande arte! Cea de-a XI-a ediție a Festivalului de Teatru se va derula săptămâna viitoare, în perioada 8-12 decembrie, și își așteaptă publicul cu spectacole teatrale și evenimente artistice de elită.

Stăm astăzi de vorbă cu dna Mihaela Aldea, directorul prestigiosului Teatru Toma Caragiu și unul dintre cei mai energici și solari directori artistici din țară. Evident, într-o discuție onestă, deschisă, inteligentă, ce se învârte în jurul subiectului principal – Teatrul.

Enjoy!

Bună ziua, stimată dnă director! Ne bucurăm să ne revedem, chiar şi virtual, în cadrul Daily Magazine. Pentru început, spuneţi-ne cum aţi reuşit să supravieţuiţi profesional, cu Teatrul Toma Caragiu, dar şi personal, în această perioadă de criză? Ştim că teatrul a lansat recent câteva premiere de succes, în pofida tuturor vicisitudinilor.

Se spune că nevoia te învață. Aș adăuga și că disperarea naște idei. Noi nu ne-am lăsat doborâți. E drept că ne-am și permis ,,luxul” acesta, spre deosebire, poate, de alții, și aici mă refer strict la fenomenul,  sau la industria teatrală românească și nu numai.

Am învățat din mers, în funcție de ceea ce venea, ce se întâmpla, ce ,,ne lovea”. Cam toată lumea bâjbâia, cam toți înaintau ,,pe pipăite”, pe căi neumblate. Cam asta am făcut și noi, am căutat o cale să existăm in continuare, să supraviețuim, să nu ne pierdem, să nu fim ,,un ceva” de care te poți lipsi oricând. Am incercat să conștientizăm oamenii că nu putem trăi unii fără alții, că în orice vremuri au nevoie de artiști, că acolo, in bula aceea în care ei, actorii,  trăiesc, au loc și ei, și, mai mult, au nevoie să respire în ea din când în când.

Chestiunea aceea cu transferul de energie a fost mai grea. Izolarea sau bariera impusă de un ecran blochează un astfel de fenomen. Dar, dincolo de acest lucru, a fost o școală. S-au absolvit cursuri ale disperării, ale supraviețuirii, ale nevoii disperate de a te autoinventa, de a te reinventa, de a nu te lăsa pierdut. E groaznică senzația de a te simți la un moment dat inutil. Inutil pentru alții, inutil pentru tine…artistic mă refer. E cumplit să ajungi să te întrebi:,,mai are cineva nevoie de actori, de artiști, în vremuri de felul ăsta?” Și s-a demonstrat că da.

 Au fost multe premiere în perioada aceasta tulbure. Anul trecut cea mai sau cele mai nedorite premiere au fost cele din mediul online. Actorii, dansatorii, au creat din izolare, au transmis din spatele unui ecran un… ,,ceva” cu iz de disperare, la început, apoi din ce în ce mai riguros realizat atât artistic, dar, mai ales, tehnic.

A urmat perioada de adaptare a repetițiilor, a spectacolelor, a modului de intâlnire. A fost un efort nu neapărat mare, dar straniu. Cert este că am reușit in perioada cea mai neagră, adică atunci când nu puteam ține spectacole cu public, să păstrăm contactul permanent cu acesta, ceea ce ni s-a părut cel mai important. Să nu ne uite și să conștientizeze cât de mult au nevoie să se întoarcă la viața obișnuită, deci și la teatru, la noi.

Am reușit apoi să producem spectacole noi, iar când ceața s-a mai ridicat și am putut juca în anumite condiții, am avut ce arăta: spectacole noi, concerte pregătite. … Eram acolo.

Se simțea și de o parte și de alta că ne doream cu ardoare să ridicăm cortina, să nu mai dăm mileul la o parte de pe câte un ecran. ( cei mai tineri posibil să nu înțeleagă cum e treaba cu mileul, sau ce este acela mileul, dar…).

 

Cum aţi defini dvs un manager de succes în spaţiul teatral contemporan şi care sunt atuurile pe care vă bazaţi personal în consolidarea imaginii Teatrului Toma Caragiu din Ploieşti?

Nu cred că ar fi un tipar sau o tipologie strictă a managerului de succes. Fiecare își construiește o strategie care, automat, este croită pe personalitate, pe studii, pe experiențe. Fiecare manager are atuurile lui, sau măcar consideră că le are, și atunci le exploatează. De exemplu vremurile astea din urmă au arătat că managerului îi trebuie o minte deschisă și dispusă la schimbare, la adaptare, la mobilitate. Conservatorismul și tradiția au fost grav afectate.

Uitându-mă în oglindă….

Nu știu cum e să fii ,,de succes”. Simt însă cum e să fii dedicat.

Cred că ai nevoie de minte rece și inimă caldă. Exploatez leadership-ul carismatic. Cred că este un atu, care ține de resorturile intime, nu se învață și de multe ori ar putea trece drept narcisism.

Sunt un manager, un lider, nu un șef, care iubește actorii și pe toți cei care lucrează în teatru. Le cunosc orgoliile, le hrănesc, pentru că actorul are nevoie de asta, și îmi place să cred că le și stăpânesc, sau că transform asta intr-un instrument managerial. Eu aproape am renunțat la scenă. A fi manager e altă meserie, iar eu m-am dedicat cu totul ei. Nu am capacitatea de a le face în paralel pe ambele, și din respect pentru fiecare dintre ele, am ales să le fac pe rând. Ca într-o relație, eu mă dedic cu totul. Nu umblu cu jumătăți de măsură. Nu mi se pare corect. Nu pot. Mi se face dor de scenă, dar o slujesc în alt fel. Mai urc din când în când, dar rar și cu teamă.

Iubesc și respect publicul și mizez mult pe relația sinceră și strânsă cu comunitatea. Un manager nu are voie să ignore publicul, pentru că până la urmă îl vei avea pe cel pe care îl meriți.

Să fii un manager competitiv ( nu spun ,,de succes” pentru că mi se pare că termenul e pentru ,,vedete” și imi place zona ceva mai tehnică a termenilor manageriali) nu are neapărat legătură cu a fi un actor de succes, un regizor de top, o figură emblematică sau o legendă vie a Teatrului. Se pot întâmpla și ,,accidente” să le spun ,,fericite”. Pour les connaisseurs!

 

Ce vă revoltă şi ce vă face să vă doriţi să rămâneţi în spaţiul teatral?

Mă revoltă: ( a se citi repede pe o singură respirație) subiectivismul, zonele de interes mult prea obraznice, orgoliile dezlănțuite și scăpate de sub control; nedreptatea, judecata superficială lipsită de fundament și argument, interesele de gașcă ( știu, am mai spus-o dar cu alte cuvinte); superficialitatea ascunsă de un nume și renume;  ,,păreri” sonore, habarniste  cu pretenții de reguli; părerea greșită că managementul se poate face ,,după ureche” (cum dealtfel nici lăutăria nu se mai face); multul zgomot pentru nimic  …   (pauză de respirație)….Cred că ajunge, nu că ar fi tot.

Ce mă face să rămân: ceea ce imi place e mult peste ceea ce imi displace și mă revoltă; ceea ce e rău sau greșit are șanse certe de schimbare și rezolvare;  optimismul că lucrurile ( și bune și rele) se fac și din mers și mizez pe cele bune; învăț, și invăț de la cei mai buni cum să fii manager de teatru și voi rămâne sub o formă sau alta să aplic ceea ce învăț;  iubesc fenomenul și vreau să fac parte din el, participând activ la schimbare, din interior; mai am de făcut, de spus, mai pot.

 

Totodată, am aflat cu bucurie că Teatrul se pregăteşte pe final de an de un festival de teatru. De la ce a pornit ideea, de ce de abia în ultima lună din an şi cum aţi selectat spectacolele?

Ideea nu e nouă,  Festivalul de teatru de la Ploiești aflându-se la a Xl-a ediție. Altora dinaintea noastră le-a venit ideea iar noi, echipa de acum,  nu facem altceva decât să o ducem mai departe, încercând să aducem an de an plus valoare, de toate felurile, pe toate planurile. Festivalul avea loc, de obicei, în luna noiembrie. Anul trecut s-a întâmplat online, din cauza situației sanitare. Din aceeași cauză și anul acesta am așteptat și am tras de speranța ivirii celui mai bun timp în contextul actual.

Un festival de teatru, în opinia dvs, se mulează după tendinţe/după cerinţele publicului sau ar trebui să vină cu un repertoriu de prezentare impus? Ascultaţi vox populi sau mizaţi doar pe intuiţia interioară în organizarea unui eveniment de gen?

Nu cred neapărat în tendințe,  nu mă las condusă de ele, sau doar pe alocuri, într-o mică măsură. Cred în artă de calitate, in profesioniști și profesionalism, cred în actor, cred în creator,  cred în public.

Intuiția interioară are deja setată o aplicație, sau o secțiune numită ,, vox populi” și pentru un manager de teatru al comunității mi se pare perfect sănătos și logic. În strategie și discernământ stă totul. Cum faci? Cum alegi? Ce culegi?  Cum/ce  propui? Cum/ce impui?… De aceea managementul este o știință. Știința de a face si a da mai departe. În cazul nostru, teatru.

 

La ce să se aştepte publicul de la întâlnirile artistice din fiecare seară de festival?

Noi ne cunoaștem publicul, iar el ne cunoaște pe noi. Nu ne vom produce șocuri, mai ales pe vremurile astea. Să se aștepte să vadă teatru; spectacol de teatru de calitate, de bun gust. Avem un public educat, consumator de teatru și știm că așteaptă și de data asta calitate: actori, regizori, scenografi, texte, povești, artă. Știm asta. Am ținut cont. Nu am facut rabat de la rigorile unei selecții serioase.

 

În accepţiunea dvs, ce consideraţi că apropie/desparte generaţiile de actori, punerile în scenă? Mai există uniune în spaţiul teatral?

Nu știu la alții cum e, dar la noi există. În spațiul nostru mic, uniunea există. Nu cred că există o prăpastie între generații. Actorii sunt indivizi cu sclipire și au abilitatea de a se folosi unii de alții. Un actor tânăr știe cum să fure sau să împrumute din școala veche a unui actor cu ștate mai vechi,  iar cel din urmă știe cum să se încarce de la o sursă nouă, proaspătă.

Repet cu convingere: la noi, in trupa ploieșteană, nu există nicio prăpastie. Există un transfer de energie dintr-o parte în cealaltă, dătător de bine, de frumos, de creativ până la excelență.

Nu folosesc clișee de genul ,,familia teatrului” că aș risca să cad în desuet. Cred însă, cu aceeași convingere de care pomeneam și mai devreme, în echipă. În acel grup de oameni, animați de același interes și de profesionalism. Oameni care, fiecare in parte, știe foarte bine ce are de făcut, o face foarte bine și mai ales cu plăcere și, mai mult decât atât, fiecare se bazează pe celălalt, convins fiind că are aceleași practici și convingeri. Pe undeva un fel de exercițiu de încredere pe care imi aduc aminte că îl făceam la orele de actorie. Te lași să ,,cazi” pe brațele altuia, având încredere, și la rândul tău dai încredere. Încredere în ceea ce știi, în ceea ce faci și cum faci.

See Also

 

 

Care ar fi criteriile de selectare a unui tânăr actor în echipa unui teatru de succes, în prezent? Cum îi sfătuiţi pe tinerii actori să abordeze teatrul?

Teatrul ,,Toma Caragiu”  racolează și recrutează mereu actori. Pentru că de fapt suntem 3 teatre într-unul singur, pe lângă Teatrul Dramatic având și Teatru de animație pentru copii și tineret, dar și Teatru de Revistă, atunci vorbim de o categorie mai mare de artiști. Pe lângă actori căutăm actori mânuitori, scenografi,  instrumentiști, dansatori, coregrafi, soliști vocali. Avem o echipă relativ mare și încercăm să o menținem și proaspătă, iar asta nu înseamnă neapărat doar actori tineri care intră în echipa noastră, ci de vârste diferite, chiar înaintate. Dacă ne referim strict la tineri, atunci cred că îi căutăm pe cei care au maturitatea de a ști ce vor și mai au și convingerea că vor putea duce. În Teatrul ,,Toma Caragiu” se joacă. E un teatru viu, dinamic și activ cu care trebuie să poți să ții pasul. Asta îi încarcă, îi urcă, îi formează, îi împlinește. Pune carne pe tânărul actor cum pune el, la rândul lui, pe un personaj. În ultimii ani, din fericire, nu am dat greș cu alegerile noastre, iar concurența nu e deloc mică și nici alegerea ușoară.

Sfaturi….Nu dau sfaturi nici măcar celor mai tineri. Cred că am vârsta la care îmi permit încă să mai fac eu greșeli. Apoi, mai e ceva! Nimănui, în special celor mai verzi ( a se citi ,,tineri, cruzi”) nu îi prea place să fie sfătuit. Mai ales că mulți le știu pe toate ( pauză scurtă de zâmbet ușor trist și resemnat).

Ca o concluzie, totuși: ești mai mult sau mai puțin tânăr, talentat desigur că ești, dornic de a juca, de a cunoaște, de a fi creativ, de a experimenta, să fii pe fază și la momentul oportun să sari in barca TTC. Barca plutește, nu neapărat lin, dar are o rută și o destinație bine stabilite.

 

Deşi s-a jucat la capacitate restrânsă din cauza restricţiilor, publicul a continuat să vină la teatru. Consideraţi că teatrul este şi un spaţiu de refugiu pentru noi sau de confruntare cu propriile probleme personale/demoni interiori? Care credeţi că poate fi soluţia generală pe care o dă teatrul situaţiei generale cu care ne confruntăm toţi?

Îndată ce s-a putut, chiar dacă puțin temător, publicul s-a întors imediat în sala de spectacol. La început a fost puțin straniu și pentru cei din sală, și pentru cei de pe scenă. Când la final de spectacol se aprind luminile și vezi perechi de ochi răzlețe, te cuprinde disperarea. Treptat, ne-am obișnuit cu situația. Oamenii voiau spectacol și pentru asta își invingeau teama și veneau la teatru. Teatrul ajunsese să se confunde cu normalitatea, sau măcar cu o parte din normalitate. Dorul de vremurile bune îi mâna spre sala de spectacol, ca intr-un loc sacru de curățare de tot ce ne înconjura și nu ne era prielnic. Teatrul nu poate fi o soluție în sine, o soluție generală, sau nu singur. Poate însă fi parte din soluție.

Da, teatrul este un refugiu. Teatrul este un fel de biserică, iți oferă adăpost.  Aici intri…pentru o evadare, din viața reală. Nu neapărat că ar fi rea sau bună, dar poți trăi putin din viața altora. Cred că poți considera că ai atâtea vieți câte cărți ai citit sau câte spectacole ai văzut.

 

Care este perspectiva de viitor pentru Teatrul Toma Caragiu? Ce surprize ne pregătiți pentru 2022?

Spectacole noi tocmai au intrat în repertoriul teatrului. Aminteam ceva mai devreme că TTC are 3 secții (detestat acest termen, dar e intrat în folclor) și fiecare dintre ele și-a îmbogățit recent repertoriul. Să le luăm pe rând: destul de recent, ,,A 12-a noapte” în regia lui Cristi Juncu, spectacol prezent și în Festival, cel mai nou ,,O noapte furtunoasă” în regia Sânzianei Stoican. Se repetă ,, Bani din cer” care vine și cu un debut regizoral, cel al lui Ioan Coman, iar începutul de an, foarte probabil, dacă situația va rămâne cel puțin la nivelul acesta, o primă colaborare a teatrului ploieștean cu Florin Piersic jr. în postura de regizor.

Secția Revistă tocmai ce a avut premiera la public a spectacolului ,,Pasărea Măiastră- tribut  Maria Tănase”, se repetă intens în studio pentru un concert de colinde, iar anul următor, ca proiect apropiat, un nou musical.

Teatrul pentru copii și tineret a dat cu foarte puțin timp în urmă premiera spectacolului ,,Dl. NOSTOC și cabana cărților”, curând, foarte curând, ,,Fantoma din Canterville” și pe începutul de an, ,,Bucle aurii”. Tot începutul de an va aduce în lucru un spectacol pentru tineret.

Avem strategii, avem planuri, idei, public ce așteaptă să le vadă, dacă și vremurile vor fi prielnice atunci nimic nu ne poate sta în cale.

Vremurile din urmă m-au convins câtă nevoie au oamenii de artiști, de teatru, de povești. Și unde le găsești pe cele mai bune, mai frumoase și mai bine spuse,  dacă nu la teatru !?

 

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
2
Not Sure
0
Silly
1
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top