Now Reading
Teatru Oriunde – cel mai fresh & cool proiect teatral urban

Teatru Oriunde – cel mai fresh & cool proiect teatral urban

Acum un weekend, pe când răsfoiam paginile de Instagram în căutare de ceva interesant în rutina cotidiană, atenția mi-a fost captată de contul oficial Teatru Oriunde. În primul rând numele, mai apoi povestea talentaților actori ce fac parte din proiect, iar apoi mi-am dorit să îi descos de-a fir a păr pentru ca și voi să aflați mai multe despre cel mai fresh & cool proiect teatral urban din prezentul românesc.

Proiectul a luat ființă dintr-un gând pe care l-au avut Cosmin Pană și Vlad Trifaș, un gând îndreptat către spectatorii de teatru existenți și cei potențiali. Pus într-o formă concretă gândul ar suna cam așa: ”Cum putem face să ajungem la fiecare spectator din țară, să-i arătăm un spectacol de teatru și apoi el să-l vrea și pe al doilea?”.

Trăim într-o lume extrem de dinamică și noi credem că fenomenul teatral de la noi din țară este un pic cam imobil în acest moment. E minunat să ai săli mari de spectacole, săli cu capacitate mare. E și mai minunat să vină spectatorii la tine, să te caute, să te urmărească, dar înainte ca asta să se întâmple, înainte de săli de spectacole și de teatre cu sediu, acum câteva sute de ani, actorii se urcau în căruțe și colindau țara. Mulți membri ai breslei teatrale remarcă faptul că spectatorii sunt puțini, că nu există interes pentru teatru, câte și mai câte.

De ce se întâmplă asta? E o discuție extraordinar de complexă și un subiect foarte sensibil pentru noi, membrii breslei. Și atunci noi am zis: ”Degeaba ne plângem că nu vine publicul la teatru. Hai să facem cumva să mergem noi la ei. Hai să le arătăm că teatrul e frumos, că e interesant, că e captivant. Hai să încercăm să le dovedim că teatrul nu înseamnă doar săli mari, texte grele și montări fastuase. Hai să le arătăm că teatrul se poate face oriunde fără să- și piardă calitatea.”.

Înainte de toate, teatrul este un gust ce trebuie educat, ca orice alt lucru. Dacă, în clasa I, vine profesorul și-ți trântește pe masă integrale și derivate, n-o să înțelegi nimic, o să te plictisească și o să ajungi să urăști matematica. Dacă încerc să îi explic cuiva care, dintr-un motiv sau altul, n-a fost niciodată la teatru că Shakespeare sau Goethe sunt geniali și că spectacolul de 3 ore, la care au adormit de 3 ori, e minunat, voi avea același succes cum au integralele la clasa I. Asta nu e o jignire nici pentru cei care fac spectacole de 3 ore, nici pentru cei care adorm la ele, ci pur și simplu este o stare de fapt pe care noi am constatat-o și încercăm s-o remediem. Există, din punctul nostru de vedere, calitate teatrală și în texte simple și pe înțelesul oricui și mai există un lucru: nu poți trece la un nivel superior dacă spectatorul se plictisește. Noi credem că este responsabilitatea noastră ca spectatorii să nu caște când ne văd. Credem că dacă ne dăruim cu onestitate spectatorilor și ei se vor dărui nouă. Poate că pare o dulcegărie, dar vă putem spune că, la un moment dat, câteva sute de oameni stăteau cu umbrelele într-o ploaie torențială ca să ne urmărească. Atunci a fost momentul în care ne-am dat seama că această dăruire nu e doar o vorbă dulce, ci un fenomen foarte concret.

Întorcându-ne la idee, cam de aici a plecat. Mai departe, nici noi nu mai știm cum am ajuns la formula unei dube transformate într-un mic teatru ambulant. Nu credem că a mai durat foarte mult. Apoi ne-am apucat de plănuit: am scris un draft de proiect, am povestit multor oameni despre ideea noastră, am început să aplicăm la diverse call-uri de finanțare și într-un final am câștigat un proiect la Centrul Cultural ”Ștefan Iordache” din Sectorul 5. Trebuie să menționăm un prieten drag nouă. Nu-i vom spune numele, chiar dacă ar merita din plin ca numele lui să fie știut. Ne-a susținut din prima clipă și ne-a ajutat să prindem vânt în aripi, atât cu încurajări cât și cu bani. Da! E nevoie și de ei. Mulțumiri din suflet.

În acest moment trupa ”Teatru Oriunde” este formată dintr-o actriță și trei actori ( Mihaela Mardare, Ștefan Pavel, Liviu Chițu și Cosmin Pană) și un regizor ( Vlad Trifaș).

 

Noi am fost colegi de generație, sau de generații apropiate. Lucrăm bine împreună și împărtășim aceeași viziune, dar nu ne suntem suficienți. Ne dorim sub umbrela noastră mai mulți artiști care ne împărtășesc viziunea. Chiar dacă avem un teatru ambulant micuț, e loc pentru toată lumea.

See Also

 

Suntem la început de drum, dar planurile noastre de viitor sunt mari. Vrem să producem mai multe spectacole, atât pentru adulți cât și pentru copii. Vrem să colindăm țara și să introducem teatrul acolo unde prea puțin a ajuns, dar și să ne prezentăm acolo unde teatrul este un fenomen deja consacrat. Vrem să dovedim oamenilor că teatrul e un bun comunitar care ne poate aduce împreună. Vrem să ajungem în punctul în care un spectator care n-a fost niciodată la teatru și ne vede prima dată pe noi, ne va zice după un timp: ”Am fost și la 3 ore de Shakespeare și mi-a plăcut.”, dar vrem și ca un spectator cu gustul format să ne zică: ”M- am bucurat să vă văd.”.

În acest moment suntem pe punctul de a finaliza proiectul cu cei de la Centrul Cultural ” Ștefan Iordache”, care ne-au susținut foarte mult, iar colaborarea cu ei a fost excelentă.

Ne puteți găsi în data de 11 decembrie în Piața Rahova la orele 11.30, 12.30 și 13.30 și în Parcul Sebastian la orele 15.30, 16.30 și 17.30 unde vom juca spectacolul ”Farse medievale – în stil nemedieval”. Apoi, ne veți găsi oriunde! Plănuim să producem mai mult spectacole, atât pentru adulți cât și pentru copii. Dați follow la pagina noastră de instagram și veți fi ținuți la curent cu toate activitățile noastre!

What's Your Reaction?
Excited
3
Happy
0
In Love
2
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top