Now Reading
3 MOTIVE CU…IRINA ICHIM

3 MOTIVE CU…IRINA ICHIM

Actrița Irina Ichim este tipul de personalitate full energy, full act, pe care nu ai cum să nu o remarci de la prima interacțiune. A studiat actoria la Studio Beller Arte și Unfortunate Thespians, în prezent urmând Masterul în Artele Spectacolului – Actorie în cadrul Universității Hyperion.  A jucat în scurtmetrajul “Întoarcerea” și lungmetrajul “Șoapte” scrise și regizate de Paul Sichigea.  În plan teatral, a jucat până acum în spectacolul “Opening Otherness” regizat de Jasmine Reynoso, piesa de teatru “Woyzeck” regia Mike Săvuică. A făcut figurație și coordonare de figurație in serialul “Django” și filmul “Sibiu ’89” regia Tudor Giurgiu.  Are la activ și roluri în emisiunea “În căutarea adevărului ” – Kanal D , “Povești de familie” – Antena1, dar și în reclame.

Irina se auto-descrie ca fiind “un om perseverent, serios, punctual. Îmi plac filmele bazate pe fapte reale , desene animate cu Tom și Jerry , plimbările în natură și marea. Am 32 de ani , sunt Taur , câteodată Gemeni, câteodată Scorpie 😃glumesc …trec ușor de la o stare la alta și în viața de zi cu zi..oare asta o fi bipolaritate? Îmi plac oamenii deschisi , asumați, sinceri. Sunt un bun observator și ascultător ,îmi place când oamenii îmi povestesc despre viețile lor, întâmplări, amintiri, – toate acestea sunt un izvor de inspirație pentru mine.”

Am cunoscut omul Irina Ichim în cadrul celei de-a 35-a ediții de Monolog Slam România, unde am avut bucuria de a face parte din juriu, eveniment derulat weekendul trecut la The Pub Universității. Și am vrut să o cunoașteți și voi exact așa cum este ea – energică, exuberantă, inteligentă, VIE, printr-un nou interviu interactiv realizat în cadrul conceptului 3 Motive. 

3 lucruri pe care actoria te-a ajutat să le descoperi/să le înveţi/să le afli despre tine

Actoria mi-a schimbat percepția pe care o aveam despre mine însămi. Am descoperit că sunt foarte sensibilă, că am talent la desen, am voce, am un mesaj de transmis și că pot influenta și pe alții să se deschidă către această artă frumoasă. Sunt un soi de inspirație și asta mă bucură foarte tare. 

 

3 dintre cele mai iubite personaje jucate până acum şi motivele alegerii

Nu am personaje mai iubite sau mai puțin iubite, toate trec prin mine și mai adaugă ceva, un înțeles ,o conștientizare, o experiență, dar cel care mă pune la încercări grele este personajul Dumnezeu din Woyzeck. Trec prin multe schimbări și mă provoacă in fiecare zi. 

 

3 întrebări la care îmi răspund tocmai prin statutul de actor

Statutul de actor vine la pachet cu 5 întrebări cred eu, atunci când pregătești un personaj, dar care cred că se pot aplica și în viața de zi cu zi și anume: Cine sunt? Unde sunt? De ce sunt in situația asta? Ce fac in situația asta? Cum rezolv situația? 

 

 

3 moduri în care mă pot descrie ca performer/ ca femeie

Ca femeie mă pot descrie : atrăgătoare, tenace, pasională. Ca performer: generoasă, distractivă, spontană.

 

3 realităţi cotidiene pe care mi-ar plăcea să le schimb/să le îmbunătăţesc dacă aş avea o super-putere

Dacă aș avea o super putere, aș renunța la fumat. În rest sunt ok cu toate activitățile cotidiene, n-aș schimba nimic.

 

3 mesaje pe care mi-ar plăcea să le transmit/cu care mi-ar plăcea să rămănâ publicul din întreaga mea expresivitate artistică

Mesajul principal este ” Omule, fii tu” ,  acceptați-vă așa cum sunteți. Iertați-vă pe voi și implicit asta va duce la iertarea celor din jur. Iubiți necondiționat și dăruiți. 

 

 

3 motive pentru care zâmbesc în fiecare dimineaţă

Motivele pentru care zâmbesc sunt când merg la repetiții, la filmare și la spectacol. 

See Also

 

3 actori din România cu care mi-ar plăcea să joc în viitor

Mi-ar placea să joc cu Maia Morgenstern,  deși în piesa Woyzeck suntem în dublu rol, sper sa am șansa să fim împreună pe scenă în acest spectacol. De asemenea, mi-ar plăcea să joc cu Toma Cuzin și Carmen Tănase.

 

3 lecţii învăţate din lucrul cu Mike Săvuică

Ohoo, sunt multe de zis aici. Am învățat să am încredere în mine, pentru că el a avut când eu o pierdusem. Am învățat disciplina, am învățat diferite tehnici de a lucra pe text, de a mă încălzi vocal și fizic, și multe exerciții minunate in care descoperim cum să lucrăm cu partenerul.  Faptul că el organizează Monolog Slam e un instrument necesar să depășim emoțiile de a vorbi in public ( eu încă sufăr de trac de scenă). Am învățat că a dărui e cea mai frumoasă cale de a te conecta cu oamenii. E un om generos care susține arta și face artă.

 

3 lucruri pe care mi le doresc de la viitor/ de la mine în viitor

Nu-mi doresc lucruri, îmi doresc proiecte ( teatru/ film) îmi doresc să fiu sănătoasă și să fac ce îmi place, adică sa joc.

 

3 mesaje adresate mie celei din trecut/prezent/viitor

Mie celei din trecut vreau să-mi spun ” ești iertată” , mie celei de acum ” nu te opri, continuă” mie celei din viitor ” ești o șmecheră ” 

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top