3 MOTIVE…PENTRU GALA UNITER | GABRIELA POPESCU : “Un premiu poate fi o Capcană dacă nu știi să întâmpini și triumful, și dezastrul, în același fel.”

“Sefa” intergalactico-online a lucrurilor frumoase aduse de Daily Magazine.
Gabriela Popescu este, cu certitudine, una dintre cele mai prestigioase, elitiste și rafinate actrițe de pe scena națională. Trecând cu o lejeritate maiestuoasă de la comedie, la dramă, toate în numele artei, Gabriela Popescu este nominalizată în acest an, în cadrul Galei Premiilor Uniter, la secțiunea Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul Fraulein Schneider din spectacolul „Cabaret”, libretul de Joe Masteroff, după piesa lui John Van Druten și povestirile lui Christopher Isherwood, regia, coregrafia și costumele Răzvan Mazilu, Teatrul Odeon Bucureşti.
Avem bucuria realizării acestui interviu dedicat Galei Uniter 2022, eveniment ce va avea loc în data de 4 iulie, la Bistrița și care ne va aduce mai aproape, în calitate de parteneri media.
3 perspective asupra industriei teatrale de azi din România
Într-o lume atât de tulburată de factori externi de tot felul, teatrul a intrat în alertă. căutând supraviețuirea. Imprevizibilul a fost și este uriaș dar, așa cum s-a dovedit de sute de ani, teatrul nu moare, își caută doar noi forme de exprimare. Este o perioadă de căutări în care teatrul trăiește mai aprig ca niciodată. Cred în forța celor 3 T. Cred în Tineri, în puterea Tehnicii de a-i ajuta să creeze și în Talent.
3 analogii/simboluri ale unui premiu în viaţa şi palmaresul unui actor
Premiul poate fi: O Capcană daca nu știi ‘să întâmpini și triumful, și dezastrul, tratându-i pe acești doi impostori la fel’. Un fagure de miere din care să guști în momentele amare. Vârful cel mai înalt al unui munte unde iți pregătești resursele pentru o nouă vale.
3 moduri prin care spectacolul nominalizat în acest an este unul autentic
Nu pot izola nominalizarea mea de performanțele întregii echipe, așa că mă voi referi acum la autenticitatea spectacolului Cabaret ca întreg. Este un spectacol muncit până la sânge de niște actori care s-au întrecut pe sine să atingă înalte performanțe în a cânta cu o orchestră mare în spate, în timp ce dansează și își întind corzile emoției până se aud suspine, râsete sau aplauze în sală, semn că și-au atins scopul. Este un spectacol construit de un regizor cu har, exigent, pentru care spectacolul muzical este mai mult decât o pasiune. Cabaret transmite un mesaj puternic pe care vă invit să-l descoperiți.
3 reacţii la care mă aştept de la mine dacă voi fi declarată câştigătoare
Voi încerca să nu am nicio reacție dar s-ar putea să mă trădeze un clipit, o respirație adâncă sau o privire în sus.
3 challenge-uri principale la care am fost supusă prin prisma lucrului la acest spectacol
Să intru în spectacolul teatrului ODEON, într-un moment în care partenerii mei parcurseseră etapele realizării lui, ridicând deja ștacheta la un nivel pe care trebuia să-l ating rapid. Să cânt live cu o orchestră mare în spate, fără să am sprijinul dirijorului. Să mă lupt cu oboseala post-covid din timpul repetițiilor și să–mi regăsesc starea de performanță rapid. Tot efortul meu de a trece peste aceste probleme nu ar fi avut niciun rezultat fară ajutorul regizorului Răzvan Mazilu, partenerului meu Ionel Mihăileanu și întregii echipe, cărora le mulțumesc.
FOTO DIN SPECTACOLUL CABARET – REGIA RĂZVAN MAZILU – TEATRUL ODEON BUCUREȘTI
3 dorinţe personale pe care le am de la Gala Uniter
Îmi doresc să mă revăd cu cât mai mulți colegi, să aflu nume noi, tendințe noi și să regăsesc aceeași atmosferă de farmec, prietenie și sărbătoare pe care unicul Ion Caramitru a adus-o la fiecare gală
3 mesaje către mine, nominalizata/ juriu/ public
Să am o seară deosebită
Juriul să mi-o ofere
Și publicul să mă susțină
CREDIT COVER FOTO: ADI BULBOACĂ.