Now Reading
3 MOTIVE PENTRU…GALA UNITER | VLAD UDRESCU : “Aud ”

3 MOTIVE PENTRU…GALA UNITER | VLAD UDRESCU : “Aud <<În teatru nu-i democrație!>>”

Vlad Udrescu, tânărul, talentatul și multifațetarul actor al Teatrului Național Marin Sorescu, este unul dintre cei trei actori în roluri secundare care în 2021 au scris istorie pe scenele pe care au jucat. Vlad este nominalizat anul acesta la secțiunea Cel mai bun actor în rol secundar la Premiile Uniter 2022 pentru rolurile din spectacolul „câine cu om. câine fără om”, texte de Lia Bugnar, Dan Coman, Simona Goşu, Maria Manolescu, Oana Pellea, Radu Tudoran și Radu Afrim, regia, video și universul sonor Radu Afrim.

Un nou interviu din seria specială dedicată de Daily Magazine Galei care va avea loc la Bistrița, în acest an, în data de 4 iulie. 

 

3 perspective asupra industriei teatrale de azi din România

Nu cred că există o reală industrie teatrală în România. Există teatrul subvenționat și teatrul așa zis independent (de multe ori și ăsta subvenționat). Eu mi-am început activitatea în Green Hours și în alte spații independente – așadar, pot spune că spiritul autentic al independentului se poate pierde repede – intervin rapid rutina și blazarea.

Perspectivele teatrului românesc sunt umbrite și de interesele sau gusturile unor manageri neinspirați, câteodată. Dacă nu ești un „nume” nu contezi. Această atitudine e întreținută și de un anumit segment din critica de specialitate care preferă și promovează cu aplomb doar artiști titrați. Avem și manageri de teatre care își petrec o viață în funcțiile respective și poartă cu ei alura de mici dictatori în și mai mici (artistic vorbind) instituții de cultură.  Am auzit recent, de la un om de teatru, sintagma “în teatru nu-i democrație”. Recunosc, m-a pus pe gânduri.

Alți manageri sunt prin vacanțe la pescuit și noi îi deranjăm.

Bineînțeles, asta nu se întâmplă în toate instituțiile de spectacole. Deci prima perspectivă e că “peștele de la cap se împute”.

A doua perspectivă se referă la faptul că eu am avut șansa să fiu cooptat în trupa Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova.

Am avut ocazia să întâlnesc niște colegi deosebiți, o echipă extraordinară și niște manageri care își dau interesul. Mi se întâmplă, totuși, să port stigmatul actorului de provincie în unele raporturi cu actorii din București. Teatrul e teatru oriunde îl faci. Mă lovesc de  prejudecata că în provincie e mai nasol decât în capitală. Că șansele sunt mai puține pentru un actor în provincie. Constat, totuși, că e bine în provincie. Tocmai am terminat lucrul la “Oedip rege” în regia lui Declan Donnelan și sunt nominalizat la UNITER. Cu siguranță nu-i ca-n capitală da’ cu siguranță mă simt împlinit la Craiova.

A treia perspectivă, surprinzătoare, uneori, și pentru mine (eu naiv), e că teatrul e irelevant dacă ieșim din bucla lumii teatrale. În bucla noastră, în schimb,  e deosebit de important, chiar vital. Clar ca lumina zilei, în orice alt domeniu se întâmplă asta – bănuiesc. Ce mă surprinde de fapt?  Surprinderea mea e una autentică și e venită  din prețuirea față de profesia pe care o practic. Nu cred că teatrul bun poate schimba lumea dar cred, în schimb, că nu o poate lăsa indiferentă.

 

3 analogii/simboluri ale unui premiu în viața și palmaresul unui actor

Premiu = Coronița din gimnaziu.

Eu n-am avut coroniță sau premiu în gimnaziu. Am fost notat mediocru la învățătură. În facultate am fost, din nou, mediocru. Nu am luat niciun premiu de interpretare până acum. Mă obișnuisem cu ideea că premiile chiar nu contează, că sunt prea subiective, mai ales în profesia noastră. Katia Pascariu zicea printr-un interviu că nu crede decât în premiile colective. Sunt de acord și o înțeleg foarte limpede. Prefer aplauzele în care actorii nu ies pe rând (individual) la public. Cred că spectacolul de teatru e, înainte de orice, un efort comun, nu doar unul personal.

Acum sunt nominalizat la Uniter. Am să merg la Bistrița să stau în suspans și să văd dacă jurații hotărăsc dacă sunt sau nu sunt cel mai bun actor în rol secundar al anului 2022. E copilăresc. Și tandru. Așadar, pentru mine nominalizarea aceasta reprezintă toți anii în care nu am luat coronița aia blestemată.

Acu’ că mi-am reglat stima de sine pot să dorm liniștit cu coronița pe creștet.

Premiu = Recunoaștere. Recunoașterea reușitei (rolul pentru care sunt nominalizat) care conține, subtil – ce e drept, și o recunoaștere a eșecurilor.

Premiu = Glam.

O să fac eforturi să aleg o ținută adecvată și o să fac două poze afișând un zâmbet crispat pe covorul roșu și la panouaș. Asta și party-ul de după ar trebui să fie piesele de rezistență.

 

3 moduri prin care spectacolul nominalizat în acest an este unul autentic

E regizat și conceput de Radu Afrim.

E scris de autori contemporani români, autori printre care se numără și Dan Coman al cărui text îl interpretez eu în spectacol.

Coman e simplu, poetic, profund și realizezi asta când scriitura lui te lovește atât de tare că te trezești cu lacrimi în barbă fără să știi cum și de unde vin. Am avut o scurtă întâlnire cu el la premiera spectacolului „Inimă și alte preparate din carne” (pe un text scris de el, regizat de Afrim și premiat cu un premiu Uniter la categoria „cel mai bun spectacol”). L-am întrebat bazaconii de genul „cum e să-ți vezi piesa pusă în scenă?”. El a făcut eforturi să răspundă ca un profesor care înțelege cu răbdare elevul. Nu știu ce întâlnire a fost între acest text și mine și Afrim și Coman dar cred că  undeva trăirile emoționante din viețile noastre erup când te aștepți mai puțin. Coman a scris în „Ochiuc” o poveste pe care, la prima lectură cu voce tare, nu am fost capabil să o duc până la capăt din cauza emoției.

„Good parts make good actors” (partitura bună face actorul bun) spunea Peter O´Toole într-un interviu.

 

3 reacţii la care mă aştept de la mine dacă voi fi declarat câştigător/câştigătoare

Să transpir excesiv.

Să uit cui trebuie să mulțumesc.

Să fiu la baie :).

 

3 challenge-uri principale la care am fost supus prin prisma lucrului la acest spectacol

See Also

Radu Afrim reprezintă o provocare pentru că nu știu cum să mă raportez la el. Nu i-am spus asta niciodată dar admir și mă sperie nonconformismul lui. Are curajul să fie ce mi-aș dori și eu să fiu la un moment dat. Lipsa lui de limite, de cenzură îl fac unul din cei mai creativi regizori cu care am lucrat.

Afrim, pentru mine, este un „câine liber”, sintagma îi aparține și e luată din povestea “Câinele Manix”, scrisă de el și interpretată de Ramona Drăgulescu în spectacol. În “Câinele Manix” Afrim spune, printre altele, și povestea unui copil care se teme de câinii care umblă liberi pe străzi și regretă că nu a avut niciodată curajul să se apropie de ei. Cine are lejeritatea să facă un spectacol despre patrupezi pe texte contemporane românești  într-un peisaj teatral românesc în care Richarzii și Hamleții așteaptă spășiți să le vină rândul?

Textul  lui Coman ne-a ridicat perfect la plasă, m-a făcut să explorez trăirile mele dintr-o copilărie uitată. Nu a fost un challenge. A fost o eliberare. Și acesta e meritul  lui Dan Coman și al lui Afrim, pe de o parte, și al Tamarei Popescu, al lui George Costea și al Alinei Mangra (partenerii mei pe scenă), pe de altă parte. Cum e, deopotrivă, și meritul copilăriei uitate, de fapt.

 

 Fotografie din spectacolul “câine cu om. câine fără om”, texte de Lia Bugnar, Dan Coman, Simona Goşu, Maria Manolescu, Oana Pellea, Radu Tudoran și Radu Afrim, regia, video și universul sonor Radu Afrim

 

3 dorinţe personale pe care le am de la Gala Uniter

Îmi doresc să fiu mai vizibil și mai prezent ca actor. Și asta e puțin trist.

Năzuiesc ca dorințele mele să nu mai fie atât de egoiste și de centrate pe sine și pe carieră.

Dar, în fond, sunt ceea ce sunt.

 

3 mesaje către mine – nominalizatul/juriu/public

Dacă citești până aici dau o bere. De fapt, dau trei!

 

Foto – Adi Bulboacă

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
1
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top